Ultimele descoperiri arheologice de pe autostrăzile din România, analizate la Sibiu

Categories ArticolePosted on

Subiectele fierbinţi deschise în ultimii ani în jurul descoperirilor arheologice făcute pe şatierele deschise pe autostrăzile din România vor fi dezbătute şi analizate în luna iulie la Sibiu.

Conducerea Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, care a fost coordonator pentru mai multe şantiere din ţară, cu ajutorul
Administraţiei Fondului Cultural Naţional, organizează în a doua parte a lunii iulie un simpozion ştiinţific dedicat ultimelor descoperiri şi modului în care s-au realizat săpăturile pe şantiere.

Iniţiativa a aparţinut directorului Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca, care este de părere că experienţa specialiştilor acumulată în timpul sapaturilor nu este îndeajuns să fi împărtăşită numai prin “rapoartele arheologice unde trecerea este destul de rapidă”.

“Există foarte multe lucruri legate de metodologia cercetării de pe autostrăzi. Noi trebuie să ajungem şi să discutăm în amănunt şi lucrurile fierbinţi pentru că aţi văzut câte valuri au stârnit aceste şantiere…De obicei valuri negative din cauza faptului că nu putem cere oricui să parcurgă cursuri de arheologie şi atunci şi-au pus corect prolema ca s-ar distruge ceva. Şi, atunci, noi am căutat să explicăm, dar nu am explicat concertat.Toţi ne-am declarat de buna credinta,dar nu cu acelaşi limbaj”, a specificat Sabin Luca.

În cadrul seminarului organizat de Muzeul Naţioal Brukenthal, unde vor avea loc întâlniri ştiinţifice, se va organiza şi o expoziţie cu materialele descoperite de Muzeul Naţional Brukenthal pe autostrăzi, respecfiv pe cele 9 şantiere unde a făcut săpături.

Dorinţa lui Luca este ca, odată reuniţi toţi cerectătorii din ţară, să se discute în amânunt şi ultimele descoperiri făcute. La acesată oră munca pe şatierele arheologice din România a fost finalizată în aproape toate locaţiile deţinute de muzee.

sursa: http://citynews.ro

Lasă un răspuns