Din legendele dacilor: povestea Pietrei Sacre

Din legendele dacilor: povestea Pietrei Sacre

Apr 24, 2013

 

Povestea noastra incepe demult, demult, in vremuri putin povestite si mult mai putin cunoscute, in timpurile in care oamenii abia deschideau usor ochii la cele inconjuratoare si cautau din ce in ce mai mult sa gaseasca folosinta in lucrurile ce pareau a fi de ajutor din mijlocul naturii-mama.

Ei nu stiau sa construiasca, uneltele abia se ivisera in viata de zi cu zi si erau greoaie, primitive, iar locuintele nu erau decat niste adaposturi facute din lemnele si frunzele copacilor. Uneori, mai simplu, se traia in pesterile din munti.

Grotele ofereau o mai mare siguranta impotriva fiarelor si urgiilor vremii, si multe triburi isi gaseau adapost in astfel de locuri. Ocupatia principala era vanatul, indeletnicire care avea menirea sa le procure hrana necesara vietii.

Viata avea un curs bine stabilit in acele vremuri. In timp ce barbatii erau plecati dupa carne, femeile faceau provizii din fructele si radacinile gasite prin imprejurimi. Copiii si batranii acelor ani nici nu banuiau macar prezenta focului… O simpla piatra legata de un bat devenea nu numai o unealta gata sa ajute oricand, dar se putea transforma foarte usor in cea mai periculoasa arma.pestera_polovragi

In acest cadru greu de imaginat pentru copiii civilizatiei actuale, se spune ca s-ar fi petrecut un fapt nemaiintalnit si care a dat nastere la intreaga noastra poveste.Istorisirea incepe intr-o noapte cu cerul senin, linistita ca multe altele asemanatoare ei si care nu prevestea in nici un fel evenimentele ce urmau sa se desfasoare.

Se spune ca dintr-o stea indepartata tare s-ar fi rupt o frantura. Nimeni nu stie de ce s-a intamplat asa, cum nu se stie nici de ce acea frantura a luat taman calea Pamantului si a cazut intr-un anume loc, dar batranii care cunosc povestea de la strabunii lor spun ca in acea clipa s-a vazut o lumina puternica asemeni fulgerelor ce prevesteau furtunile, ba chiar si mai apriga.

Se spune ca mica bucata de stea ar fi pornit pe fagasul ei de parca ar fi fost dirijata de o mana ascunsa, iar calea ei s-a oprit undeva, pe taramurile noastre.

Ar fi cazut in niste munti de basm, cu paduri falnice, marete si cu oameni ce intreceau cu mult celelalte triburi in mestesugul vanatului. Pasamite aceste meleaguri au fost sortite sa primeasca frantura de stea, asa cum si ea, la randul ei, a fost indrumata spre acele locuri.

In cadere, piatra ar fi aprins, cica, o parte din padure, dar focul nu a apucat sa distruga nici unul dintre adaposturile oamenilor, construite cu atata truda, pentru ca, din senin, cerul s-a umplut in cateva clipe de nori grei din care incepuse sa cada o ploaie asa cum nimeni nu mai vazuse pana atunci.

Parca toata apa cerului se revarsa deasupra plaiurilor ce primisera semnul ceresc si nimeni nu ar fi putut spune daca binecuvantarea inaltului venea insotita de apa binefacatoare, spalatoare de pacate, sau altcumva.

Padurea nu a ars prea mult si nimeni nu a pierit in flacari, dar piatra cazuta din inaltimi continua sa arda raspandind in jur o lumina atat de puternica incat ai fi putut vedea imprejur ca ziua in amiaza mare. Oamenii, inspaimantati de moarte si ingroziti de gandul ca cerul isi arunca mania asupra lor, au rupt-o la fuga care-ncotro, avand o singura grija, sa-si salveze pielea. Altii au cazut ca secerati.

Si-au lipit fetele de pamantul fierbinte si umed si au inchis ochii, asteptandu-si sfarsitul. Totusi, un om nu s-a temut, ba chiar mai mult, s-a simtit atras de acea nemaivazuta piatra. A ramas tintuit locului, privind fascinat la ceea ce se petrecea in jurul sau.

SONY DSCTeama nu l-a incercat nici o clipa si nici nu a incercat sa fuga, asa cum facusera toti. Fara sa stea prea mult pe ganduri, s-a indreptat spre piatra, a privit mai intai la ea, apoi la cer cu piosenie, a ridicat-o fara nici o greutate si a dus-o in pestera in care locuia cu familia sa, gandindu-se ca piatra cazuta din cer ii va fi folositoare in incercarile grele ale vietii.

Incetul cu incetul, oamenii se intorsesera pe la adaposturile lor si nu mica le fu mirarea cand vazura ca unul de-al lor avusese curajul sa duca in pestera sa lucrul care pe ei ii speriase de moarte. Nici unul nu vru sa se apropie de piatra arzanda, chiar familia omului nostru ezita indelung pana sa intre in grota.

Numai ca piatra nu intarzie prea mult sa-si arate utilitatea: ori de cate ori era nevoie, cu ajutorul ei se aprindea focul, foc atat de greu obtinut pana atunci. Cazuta din inaltul cerului, piatra era folosita doar la iscarea focului. In plus, locuitorii pesterii se bucurau si de lumina ei binecuvantata.

Pasamite, insa, ea avea si alte puteri pe care nimeni nu le putea banui, asa ca erau cat se poate de fericiti cu ceea ce aveau si binecuvantau neincetat lumina si caldura ce-o primeau. Desi fusesera mai intai infricosati de piatra, oamenii incepusera de-acum sa-i cunoasca folosinta si il invidiau pe cel ce o luase in stapanire.

Fiecare si-ar fi dorit-o in propriul adapost, iar cum firea omului este de multe ori rea si nestiutoare, pizma dadu la iveala cruzimea si reaua vointa.

Sangele incepu sa curga in urma luptelor date pentru piatra si apele de sub pestera se inroseau adesea, dar totul era in van. Nimeni nu a reusit vreodata sa o smulga din locul in care fusese asezata de cel ce o adusese in pestera.

Cativa putusera, totusi, intr-un moment dat, sa se apropie de ea, insa cum o atingeau cum se si retrageau in urlete cumplite: piatra frigea teribil, mai tare decat focul chiar si nu era posibil sa fie atinsa decat de stapanul ei.

Era singurul ce se putea apropia fara sa fie ars. Luptele sangeroase date pentru piatra au avut si partea lor buna: datorita lor, omul nostru a invatat si alte puteri ale ei, nebanuite pana atunci.

Chiar la primul atac, atunci cand, dorind sa-si apere avutul, a infascat frantura de stea si a ridicat-o de pe piedestalul sau, lumina a devenit orbitoare, iar strigatele de groaza ale atacatorilor s-au auzit pana departe tare. Piatra avea sa-si arate si multe intrebuintari, dar acum se lasa cunoscuta intr-un mod violent.

Bunaoara, era suficient pentru omul nostru sa o ridice la nivelul pieptului si din ea pornea o raza ce dobora fara gres orice intalnea in cale. Din clipa in care a inteles ce forta stapaneste, omul nici macar n-a mai incercat sa-si apere avutul. meteorit

Piatra o facea singura si pedepsea pe oricine prin arderea mainilor daca incerca sa o ridice de pe masa unde isi avea locul in interiorul pesterii. Frantura de stea a inceput sa fie folosita si la vanatoare, iar familia stapanului pietrei avea acum hrana din belsug.

Vanatul ajungea pentru a oferi si altora, asa ca eroul nostru era privit de toata lumea ca un fel de conducator. Greu, dar sigur, viata reintra in normal pentru oamenii din jurul pietrei, iar existenta ei devenise fireasca pentru toti. In timp, nimeni nu si-ar mai fi imaginat viata fara lumina raspandita de roca, fara caldura ei.

Stapanul pietrei privea lumina ei blanda si se intreba ce puteri ascunse mai avea piatra si cand se va naste cineva anume pentru a le descoperi. Care este sortirea acestei mane ceresti? Sa nu o luam inaintea evenimentelor insa, sa urmam firul povestii.

Anii treceau si stapanul pietrei imbatranea din ce in ce pentru ca nu stia, sau poate nu-i fusese harazit sa stie, a o folosi impotriva scurgerii timpului, pentru ca piatra avea si aceasta putere de a stapani timpul, de a manui destinele ceasurilor, zilelor si noptilor. Pesemne, soarele va rasari si va apune de foarte multe ori pana cand cineva se va fi nascut spre a cunoaste deplinatatea puterilor pietrei.

Batran fiind, intr-o zi oarecare, stapanul franturii de stea disparu din lumea celor vii si se parea ca piatra cerurilor nu mai avea nici o intrebuintare. Nimeni nu reusea s-o atinga, nici macar urmasii lui.

Locul ii era cel pe care-l stim deja, pe masa din grota, stralucirea nu-i era mai mica, ba din contra, insa nu mai exista nici un om care sa-i poata folosi puterile o data cu stingerea celui ce o gasise. Asa ca nu fu nevoie de foarte multi ani pentru ca piatra sa fie uitata si rar se mai nimerea cineva sa vina sa o priveasca.

Cei mai tineri ii stiau doar povestea si nu prea credeau in puterile ei la care nu fusesera martori. Era lasata in pace, neatinsa, cei care-si abateau calea pentru a o vedea se intorceau dezamagiti de unde plecasera. Incetul cu incetul si cei care stiau adevarul despre piatra se stinsera din viata.

Pe cand se intampla asta, din senin si nestiuta de nimeni, piatra disparu impreuna cu piedestalul sau. Pe nimeni nu mai interesa unde ar putea fi, iar cum anii se transformau pe nesimtite in secole, nici macar cei mai batrani nu mai aveau cunostinta ca existase candva o frantura de stea cazuta pe pamant.

pestera-romanesti-spre-intrarePestera ramasese nelocuita, oamenii coborasera spre poalele muntelui pentru traiul mai usor de aici si doar arareori in acel loc isi gasea adapost pentru o noapte cate o fiara salbatica sau un drumet ratacit. Un lucru ciudat se petrecea totusi: bunaoara, de nu se stie unde, pe acele meleaguri aparea cateodata in noapte o lumina a carei forma aducea cu cea a unui batran.

Unda luminoasa statea ce statea iar apoi, dintr-o data, fara sa priceapa nimeni cum si unde, disparea de parca n-ar fi existat niciodata. Oamenii erau mirati si speriati totodata de aceasta ciudatenie si se gandeau ca nu e lucru curat la mijloc.

Nici unul dintre cei care erau acolo n-ar fi putut fauri asa ceva, trebuie ca era mana cerului. Tematori, incepusera sa evite pe cat cu putinta locul care ii inspaimanta si nu se indreptau intr-acolo decat arar pentru a aduce ofrande celui pe care-l considerau Zeul Necunoscut. Incetul cu incetul, in lungul anilor, cei mai batrani povesteau tinerilor despre Zeul din Grota, care se parea ca nu are moarte.

Cei tineri imbatraneau, apoi copiii lor la fel, dar lumina cu forma de mosneag aparea de fiecare data la locul ei. Oamenii se hotarara sa-si numeasca zeul Mos Timp, pentru ca numai el parea a putea stapani timpul. Zeul era nepasator la trecerea anotimpurilor, aparea de fiecare data cand se implinea sorocul.

Si vom opri povestea in loc pentru o clipa pentru ca a sosit momentul sa va spunem ca Mos Timp era spiritul celui care, candva, gasise piatra si caruia ii fusese harazit sa o aiba in stapanire.

Era Duhul Pietrei Sacre, asa cum avea sa fie numit ceva mai tarziu de Geto-Daci. Pasamite, Steaua Mama si Piatra Sacra, cu puterile lor nebanuite, hotarasera intregul fir al istoriei: Piatra avea sa nu mai fie vazuta pana cand nu se va naste cel caruia ii era scris sa o aiba in stapanire.

Piatra nu parasise nici o clipa lacasul sau din pestera, dar fusese ascunsa vederii muritorilor de rand, iar cum lumina zeului din munte se arata din ce in ce mai des, trebuie ca anii deveneau tot mai putini pana la nasterea alesului. Cateodata, atunci cand nimeni nu se afla prin imprejurimi, in noptile senine, Mos Timp scotea Piatra pe varful muntelui. In acele momente, toate piscurile din vecinatate erau luminate ca ziua de razele imprastiate de ea.

Impreuna cu Duhul, Piatra Sacra ajuta la paza acestor mirifice plaiuri. Puterile nevazute erau atunci de partea stramosilor. Din pacate, de multe secole Piatra nu a mai aparut pe munte, dar daca vreodata veti vedea in plina noapte platforma sacra a Bucegilor luminata puternic, sa stiti fiecare ca marele moment a venit. Invitatie geto dacii                                                                                                               www.geto-dacii.ro

Dar despre aceste lucruri vom povesti mai multe in paginile ce urmeaza… asa ca vom relua de unde am lasat firul Legendei Pietrei Sacre. Mos Timp simtea vremurile care aveau sa se abata peste destinele tarii. Se hotari sa aiba grija de ceea ce avea sa devina avutia cea mai de pret a poporului Geto-Dac.

Piatra nu avea voie sa fie vazuta decat de cei alesi. Duhul stia ca va veni vremea in care dusmanii neamului vor stapani puteri mari si se vor apropia mult de ea. Bunaoara, trebuia sa faca ceva care sa o pazeasca si mai bine. Greutatea de a ajunge in lumina binecuvantata raspandita de Piatra va fi atat de mare, incat numai alesul Stelei Mama si al Zeilor va putea razbi. Lacatele ce-o vor ascunde vor fi ferecate cu sapte ivare care, la randul lor, vor fi imprejmuite de sapte munti.

Cu ajutorul Pietrei, el sapa in stanca Sali si coridoare ce mergeau pana in inima muntelui. Menirea lor era aceea de a proteja Piatra de privirile simplilor muritori. Din pacate, nu peste multa vreme, muntele avea sa ascunda Piatra Sacra pentru o perioada al carei sfarsit si astazi il mai asteptam. Pentru a sti ce se intampla afara si pentru a putea vorbi cu poporul, pentru ca Mos Timp va sta el insusi ascuns in munte alaturi de Piatra, deasupra ultimei Sali, cea aflata in chiar inima muntelui, Duhul a sculptat o bucata de stanca dandu-i forma unui cap de om. sfinxul

Totodata, el ii darui stancii puteri nebanuite. Era nimeni altul decat Sfinxul, paznicul zonei Sacre, ochii si urechile Duhului, spiritul nepieritor peste veacuri al poporului Geto-Dac. Nu numai Mos Timp si Piatra Sacra erau langa destinele poporului, ci si cerul veghea.

Din cand in cand, o raza pornita din Steaua Mama atingea Hotarul Sacru chiar in fata Sfinxului si atunci Geto-Dacii stiau ca trebuie sa vina si sa depuna ofrande la picioarele stancii cu chip de om pentru Piatra, pentru Duhul Sacru si pentru stapanii din ceruri care niciodata nu pregetau, in acele vremuri, sa ajute in timpuri de izbeliste.

Secolele au devenit milenii, dar atat Sfinxul, cat si Piatra Sacra, au ramas pe locurile lor spre a indruma soarta poporului si a frumoasei tari ce se nascuse.

Astazi Piatra se afla in inima Muntelui Ascuns, dar Sfinxul poate fi vazut de oricine, insa numai cei cu inima pura si gand curat ii pot auzi vorbele.

De F. Crainicu, C. Ionita , sursa: http://hartacomorii.blogspot.ro

9 comentarii

  1. defendia /

    Se pare ca Sfinxul a fost gasit de geto-daci pe acel loc, el are o vechime extrem de mare. In rest, asa este.

  2. am citit cartea “Legendele Dacilor Liberi” de Felix Crainicu si Cristi Ionita, pe care am primit-o de ziua mea ceea ce m-a bucurat enorm…m-au incercat niste sentimente foarte puternice si o dorinta de a cunoaste mult mai mult despre stramosii nostri citind aceste legende. referitor la Munteanu – eu recunosc ca nu am multe cunostinte dar- mie mi se pare ca acesta seamana cu statuia lui Brancusi “Ganditorul”, cel putin pe mine la asta m-a dus imaginatia, mai ales ca Brancusi se inspira de la daci.

  3. Brasus /

    Legenda a mai fost auzita, posibil chiar si de autorul cartii “Viitor cu cap de mort”, pentru cine cunoaste cartea.

  4. costin /

    Avem o istorie bogata(asa cum o avem)in dovezi, ca ne tragem dintr-un popor mandru, harnic si inteligent ,am ajuns sa vindem tot ce am mostenit de la inaintasi,sa pierdem tot ce e de valoare in tara aceasta,datorita unora, care au fost alesi dupa 1989 sa ne “conduca” destinele si care nu stiu altceva decat sa-si insuseasca sau sa vanda tot ce de fapt nu este al lor ! Imi cer scuze pt. aceasta abordare ,dar cred ca merita acesti “politicieni,conducatori”sa ne lase si sa se duca …unde s-a dus “Piatra Sacra” !

    • Constans Dacus - Constantin /

      Nu unde s-a dus Piatra Sacra ci unde a dus mutu iapa. Cat despre frumusețea neamului nostru, va trebui multa munca pentru a fi scoasa la suprafața. Sa speram ca va veni curând ziua când ne vom ridica în picioare pentru a merge la lupta, caci fără lupta nu vom reuși iar focul Pietrei Sacre ne va purifica pe toți. Cu stima și respect,

  5. stoian adrian /

    cine stie daca chiar este vorba despre o piatra, eu nu am citit nimic referitor ,si este pt prima data cind aud legenda, dar ceva bun este cu neamul nostru , eu mereu am simtit o protectie legata de viata mea , indiferent unde am fost in lumea asta, sau cind cineva isi face planuri sa imi faca rau deasemenea am observat o putere protectoare de partea mea,.si tind sa cred ca daca chiar exista tezaurul lui Decebal , daca va veni vremea sa fie adus la lumina eu am sentimentul ca aceasta putere protectoare din viata mea imi va face cunoscut momentul si locul ,

  6. Doina /

    Daca noi cei care suntem constienti nu incercam sa ne opunem acelora care au venit la noi “nu sa ceara” ci sa fure ce-i al nostru atunci asa cum ii tot aud pe unii repetind “un Motto ne meritam soarta, care a devenit la moda ” deci daca noi nu incercam sa facem nimic atunci raminem fara tara si fara ancora, o sa fim aruncati de colo-colo si mai rau va vi de copii nostri,caci noi unii suntem deja trecuti de jumatateea vietii iar tineretul de azi nu-si da seama de gravitatea situatiei, pe mine ce ma intrigat extraordinar a fost faptul ca cei din parlamentul EU, au avut nesimtirea si tupeul sa ordone romanilor sa-si arda hectare intregi de vita de vie “a noastra cea mai nobila”! NU noi nu o ardem mai bine sa arda ei in focul iadului cu toate semintele lor modificate genetic iar noi sa le aratam ca nu vrem sa ne punem capetele !Sub ghilotina EU! si sa nu-i mai lasam sa-si bata joc de noi afara cu hotii din tara caci astia au venit ca lacustele si in urma lor ramine pustiul pentru romanii.

  7. Doina /

    Inca ceva noi nu ne meritam soarta aceasta deoarece bunii nostri si parintii nostrii chiar si noi am muncit sa aducem Romania la un nivel unde a fost adica ma refer la perioada cind Romania avea datorii externe 00000000000000000000000

    Iar noi trebuie sa le oferim acelora care ne-au batjocorit soarta pe care ei o merita si nu poporul Roman. Si pe mine ma calca pe nervii aceia care repeta ca prostul aceste cuvinte sau ca papagalul ca-i usor sa copiezii expresiile unora “ne meritam soarta” BA BINE CA NU MERITAM ASA O SOARTA CA NU NOI AM ADUS ROMANIA LA SAPA DE LEMN SI EU LE-AS LUA SCALPUL ACELORA CARE AU FACUT-O:

  8. Zargedas /

    Zamolxes s-a intors,asa cum a promis! Este din nou printre noi. Dacii vor renaste.Curand,cat mai curand sper,aceasta tara se va numi din nou DACIA !

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>