Până unde au ajuns geto-dacii în Europa?

Categories Articole, Emisiuni TVPosted on

Herodot spunea acum peste 2.400 de ani că TRACII (din care fac parte și geto-dacii) sunt cei mai numeroși din lume, după indieni. Pornind de la acest fapt, dacă neamurile tracice au fost acum 2.500 de ani cele mai numeroase din Europa, înseamnă și că au ocupat un teritoriu vast și, foarte important, că au stat la baza formării mai multor popoare europene moderne. A pretinde că cel mai numeros popor al Europei antice a dispărut pur și simplu și că nicio națiune dintre cele existente astăzi nu are ȘI rădăcini tracice este pur și simplu o dovadă de prostie!

În ceea ce îi privește în mod specific pe geto-daci, cei mai de seamă din neamul tracilor, dovezile istorice ne arată că în perioada antică, atât înainte, cât și după războaiele dintre Decebal și Traian, un număr însemnat dintre aceștia au migrat în diverse locuri din Europa sau au ajuns acolo datorită faptului că au făcut parte din armata Imperiului Roman. Astfel, până și arheologii din Țările Baltice (Estonia, Letonia sau Lituania) vorbesc despre o moștenire dacică. Alături de aceștia, dovezi ale prezenței culturii geto-dacice găsim și în apropierea noastră, respectiv în Bulgaria, Ungaria sau Polonia dar și în zone îndepărtate precum Marea Britanie sau Algeria.

Și asta nu este totul… Normanzii din Franța au și ei o istorie în care vorbesc despre traco-geto-daci, la fel cum în Spania sau Suedia Zalmoxis a fost la mare cinste. Să nu uităm nici de provincia medievală DACIA din nordul Europei, provincie care funcționa și pe teritoriul actual al Danemarcei.

Oare de ce geto-dacii sunt menționați în mod elogios în zone atât de îndepărtate? De ce o serie de popoare puternice din Europa și-au revendicat, în decursul timpului, rădăcini geto-dacice? Ce anume este ascuns din istoria Europeană? Ce anume nu se dorește a se cunoaște? Până unde au ajuns geto-dacii în Europa?

Mai multe despre toate acestea veți descoperi în acest episod al emisiunii ADEVĂRURI TULBURĂTOARE…

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiunea Adevăruri Tulburătoare poate fi urmărită la Nașul Tv în fiecare vineri, de la ora 20:00 și, în reluare, duminica, de la ora 11:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/user/roxindaniel/video

Ilustrații: Gabriel Tora

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns