DACII din Ucraina – Orașul Camenița se numea… PETRIDAVA, în Antichitate. Așezarea a fost întemeiată de către geto-daci, după spusele istoricilor ucrainieni!

Categories ArheologiePosted on

În regiunea Hmelnîțkîi din Ucraina se află orașul Camenița (Kameaneț-Podilskîi), la o distanță nu prea mare de granița cu România. Prin acest vechi oraș din Podolia trece râul Smotrîh – afluent al Nistrului. Cu toate denumirile slave din zonă, Camenița nu este cu totul străină de trecutul nostru istoric, dat fiind că are legătură cu… geto-dacii. Cu dacii liberi.

Orașul Camenița a fost atestat în secolul XI, ca urbe a Rusiei Kievene, dar în cumplitul an 1241 cetatea a fost nimicită de către tătari. După 111 ani, orașul a fost cucerit de către polonezii conduși de către regele Cazimir al III-lea, fiind transformat în capitală a voievodatului Podolia. Pentru o mai bună protecție a voievodatului de frecventele incursiuni războinice ale turcilor și tătarilor, polonezii au extins castelul și sistemul de apărare existent în orașul pe care, cândva, l-au întemeiat strămoșii noștri.

Stema istorică a orașului Camenița reprezintă un călăreț care ucide un balaur. Cavalerul este îmbrăcat cu o armură medievală, dar prezintă asemănări greu de ignorat cu reprezentările iconografice ale Sfântului Gheorghe, precum și cu anticul… Cavaler Trac.

Cu două milenii în urmă, în locurile în care astăzi se află orașul Camenița viețuiau dacii. Strămoșii noștri au întemeiat acolo, după cum o susțin unii istoricii ucrainieni (care nu pot fi acuzați, în niciun caz, de dacism sau filoromânism), o cetate care se numea Petridava sau Klepidava. „Petri” provine, negreșit, de la „piatră” iar „dava” știm bine că însemna „cetate”, pentru străbunii noștri. Așadar, existat o veche cetate de piatră, pe un teritoriu care cândva era stăpânit de către daci.

Denumirea actuală a orașului Camenița vine de la un cuvânt slav care are tot semnificația de „piatră”. Nou veniții slavi au tradus în propria limbă o parte din vechea denumire a așezării, așa cum fusese stabilită de către întemeietorii săi. Denumirea de Petridava diferă foarte puțin de numele unei alte cetăți getice: Petrodava.

Ruinele străvechii cetăți Petrodava se află în apropiere de actualul oraș Piatra-Neamț. Pe lângă milenara conservare a toponimiei, ni se oferă, simultan, și un amănunt important al modului în care geto-dacii pronunțau cuvântul „piatră”. Poate că pronunția era aidoma celei de azi iar micile diferențe provin doar din modul în care istoricii și geografii antici au transcris/preluat denumirile existente în graiul geto-dac.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, adevarul.ro, www.formula-as.ro

Imagini: wikipedia.org, deviantart.com, wallpapertvs.com

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns