Actualizat December 12th, 2019 7:40 AM
Nicolai Ivanov Todorov se împiedică în istoria României, debitând aberații privind etnogeneza civilizației de la Dunărea de Jos. E convins că „statul de la nord de Dunăre nu e (…) nimic altceva decât o creație artificială” și de aceea încearcă „demontarea falsei istorii mitologizante a românilor, care trâmbițează patetic despre întâietatea lor pe aceste meleaguri, despre veșnica legătură dintre pământ și stăpânitorii lui de astăzi, românii/dacii”, cum se exprima, în 2010 (Egreka-Bălgarskoto ovcearsko, Ceast I).
Pentru N.I. Todorov, românii n-ar avea o continuitate istorică a populației geto-dace pe teritoriul care îl ocupă astăzi, ci ar exista la nord de Dunăre abia din secolele XIII-XIV e.n., după o perioadă barbară, când Bulgaria (în 1018) ar fi intrat sub stăpânire bizantină, iar împărații de la Constantinopol ar fi populat teritoriul din nordul Dunării cu trupe militare și coloniști vlahi din Tesalia și italieni din Calabria (Grecia Mare) de religie ortodoxă, ”limba devenind italiano-vlahofonă”. Într-o astfel de „cunoaștere” a istoriei, bulgarii ar fi fost „stăpânii permanenți” ai civilizației de la Dunărea de Jos, păstorii lor și-au dus turmele din Balcani până în Carpați, în vremea „statului medieval bulgar”, prin „întinsa țară a bulgarilor”.
Țara Românească și Moldova ar fi fost provincii târzii ale românilor. În Transilvania, românii ar fi „o minoritate neînsemnată”, „Miorița”, balada identitară pentru români, ar fi o creație bulgară, iar câinele ciobănesc „așa–zis românesc” ar fi și el o …. creație bulgărească. Cu astfel de „istorie”, Todorov „a făcut-o de…oaie”. Gospodin din Silistra vrea să rămână, desigur, un istoric celebru cu ale lui „cărți științifice”,−intitulate „Sentimentul de teamă la bulgarul din Evul Mediu ”(2005), „Reprezentarea lumii de dincolo în mentalitatea bulgarului din Evul Mediu ”(2008) și „Egresca…”(2010).
„Istoricul” și „antropologul” Nicolai Ivanov Todorov din Silistra este pasionat, cum îi este firesc, se știe, de arme, de câini, de iaurt și de balade. Cine îl plătește pentru „istoria bulgară” de pe pământul civilizației de la Dunărea de Jos? Este de presupus! Prietenii bulgari?…
Prof. Ion Mocioi
Sursa: Gorjeanul.ro
Dec 12, 2019 0
Nov 07, 2018 0
Feb 06, 2018 0
Feb 04, 2018 0
Jan 07, 2018 2
Jul 18, 2017 0
Jul 06, 2017 0
Apr 23, 2017 0
Mar 02, 2017 0
Feb 23, 2017 0
Website-ul adevaruldespredaci foloseste cookie-uri. Continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Cookie-urile colectate sunt anonime si folosite pentru a determina traficul publicatiei noastre Detalii.
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
You can adjust all of your cookie settings by navigating the tabs on the left hand side.
Pentru o buna navigare recomandam sa acceptati cookie-urile necesare functionarii corecte a site-ului. DATELE COLECTATE DE ACESTE COOKIE-URI SUNT ANONIME
Dacă dezactivați acest modul cookie, nu vă vom putea salva preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitați acest site, va trebui să activați sau să dezactivați cookie-urile din nou.
Asta e, la betie mai confunzi Carpatii cu Balcanii
Astia, daca au vazut ca romanii inghit orice si tac din gura, s-au pus cu minciunile si mizeriile pe noi. Sculati-va din somn, romani, si iesiti la atac ca au ajuns toti neica-nimeni din lumea asta sa ne calce pe grumaz. Nu suntem oi, ci suntem lupi!
nu avem prieteni in jurul tarii noastre. trebuie sa fim atenti pentru ca la prima ocazie se vor repezi ca vulturii. Le stam ca un ghimpe in coasta pentru ca existenta nostra le aminteste tot timpul ca ei sunt venetici. pai le dai documente scris negru pe alb ca ASANESTII erau vlahi si ei nu si nu….ca daca traiau in ceea ce au numit bizantinii Bulgaria de pe timpul cand bulgarii originali le trebuiau si pe care ii foloseau impotriva vlahilor cand interesele cereau asta, asta ete sunt bulgari…
Pastorii bulgari😄😄😄stim…cunoastem…mai un pic apar si pastorii sarbi😄,unguri,ucrainieni…se stie bine cine a pastorit Carpatii,Balcanii si campia Panonica.Cineva care e pasionat daca face o comparatie intre soiurile de oi,cai(de munte)si caini intre cele ale romanilor si cele ale armanilor,saracacianilor si chiar va gasi o mare asemanare.
Triburile slave,ungurii nu le-au avut cu pastoritul,slavii au fost crescatori de animale si agricultori(asta dupa ce s-au mai umanizat si s-au asezat locului).
De pastorii romanilor vorbesc cronicarii vremii,ii prezinta ca pastori ramasi in fata migratorilor,nici decum slavi sau unguri.
Inca pentru mine expresia”pastori ai romanilor”nu reprezinta natia ci doar apartenenta la statul roman,ei fiind bastinasii pamantului.
A se vedea în Proverbele Românilor de Iuliu Zane, la capitolul cu proverbe despre bulgari:
Bulgarii sunt cunoscuţi îndeobşte de români ca fiind o naţie proastă.
Pai nu stii vorba aia…? Cap tare…de bulgar…Prosti, prosti…da’ uite ca in prostia lor tinuta sus si tare si mai ales tinuta cam…demult – cel putin pentru ultimele decenii – au reusit sa convinga pe destul de multi prin lumea asta ca ei sint adevaratii descendenti ai tracilor si ori de cite ori se aduce aminte de traci prin publicatii, articole sau filme documentare, indiferent de unde ar fi provenind acestea, toate fac referinta mai intai la poporul bulgar si zona balcanica sud-dunareana. Ne place, nu ne place…asta e…! E bine sa nu uitam ca istoria unui popor valoreaza in ochii lumii atat cit valoreaza istoria in ochii acelui popor ! Unii au o istorie veche de cind lumea si o neglijeaza (vezi cazul Romaniei – la nivel guvernamental, cel putin…) iar altii si-o “confectioneaza” cu o osardie incrancenata, nemaicontenind in a se preamari pe ei si a-si scribali fuga-fuguta tot felul de hartoage care le dau “vechime” si “legitimitate” (vezi atat cazul Occidentului cat si al vecinilor Romaniei – in cazul de fata al bulgarilor).
Aceste porcarii si atacuri se datoreaza, in mare parte, faptului ca teoria romanizarii nu a fost retrasa la timp. Altfel ne-am fi putut apara uniti si de pe pozitiile adevarului istoric.
Esti la acelasi nivel cu “istoricul” bulgar. Teoria romanizarii sustine continuitatea, caci s-au romanizat geto-dacii, nu romanii, si poporul format a locuit permanent pe actualul teritoriu al Romaniei.
Si-n plus n-ai ce sa adevar istoric sa aperi, baiatul asta a facut o afirmatie care nu se bazeaza pe dovezi istorice. Cum zic niste baieti de la noi ca romanii se trag din daci, fara a avea niciun argument.
Un tampit a avut o teorie. Sa si-o bage-n c…r.
Amintiti-va de marele lor footbolist Stoichkov(?)! Atunci cand a venit in Romania,se schimonosea prin fata aparatelor de filmat bolborosind ceva de genul:mamalichki.Astia sunt bulgarii,daca ar mai fi trait bunicasu iar fi tras vreo doua dupa ceafa si iar fi spus ca se trage din acelasi neam cu aia care stiu ce este mamaliga.
Problema ca bulgaru asta face propaganda ruseasca. Dar adevarul ca civilizatia traco-geta cea mai dezvoltata a fost in Balcani in regatul O-DRUSILOR sau CODRUSILOR in romaneste CODRENILOR. asta acum 4 mii ani in urma.
Jumate din bulgari sunt romani slavizati.
Todorov a mai uitat sa anunte ca Soarele rasare din mare in dreptul Bulgariei, deci Tara Soarelui Rasare este Bulgaria, nu Japonia si este stiut faptul ca Bushi-do inseamna “Calea Castravetelui”.
Nu e chiar asa, amice. Bulgarii au inventat arma termonucleara, dar a fost o hiba de le-a plesnit in ochi si n-au reaparut in istorie decât pe la 8-900 e.n., venind dinspre Volga.
Asa ca…
Tara Soarelui Rasare ramâne Rusia. Intr-o zi va rasari acolo si soarele atomic, si-i va lumina pe toti.
Fara caciula pe “a”, are dreptate bulgarul.
Bulgaria de azi e sudul Daciei de mai demult. Mare parte din bulgari tot daci sunt. Din Carpati si din tara Motilor sub dunareana, deci “Motzia”, mai demult scrisa “Moetzia” (la mobil nu am t cu virgula sub el, de-aia “tz”), pronuntata sasait de greci ca “Moesia” asa fiind si mentionata de ei in manuscrise, si tot asa preluata ulterior de istoricii amatori de 2 bani, ai lumii, care tot asa au preluat si GLIA ca “Gaia”😉, Isys (dacic se pronunta Isus) ca “Isis” etc..
Dar in fine, in Dacia au venit romanii (evreo-grecii deci, rasa imperiului roman) si i-au alungat pe daci de acolo. Asta e mentionat si in manuscrisele vechi din Vatican.
Are deci dreptate bulgarul, dar sa nu confunde romanii (imperiul roman) cu romanii din Romania de azi, caci sunt 2 lucruri total diferite.
Cine stie ce manuscris vechi a vazut bulgarul, si acum confunda capra cu varza, si marfa cu ambalajul.
PS: E deja cunoscut ca Miorita e balada pelasga, cunoscuta si in Sparta, si in Albania si pe coasta marii adriatice, si in nordul Italiei (unde si acum au cuvibte dacice, de la fasui si sarmale, pana la…pita, carnat..etc.), si in Asia.
Apartine de rasa primordiala a lumii, pe care o puteti numii cum vreti, e una si aceeasi. (Pelasgi, etrusci, faraoni, ariani, geti, goti, zeio soarelui, olimpieni etc)