Se construiește un sat dacic unde locuitorii vor trăi ca pe vremea lui Burebista

Categories ArticolePosted on

Judeţul Buzău are şansa să devină în următorii ani un important reper pe harta turistică a lumii, graţie unui proiect început de preotul Mihail Milea, un pasionat de istorie locală. Fundaţia pe care o conduce a pus bazele unei aşezări rurale, pe un deal din comuna Năeni, unde locuitorii vor trăi precum strămoşii daci, în bordeie din piatră, şi vor supravieţui din creşterea animalelor şi cultivarea pământului.

Primele locuinţe dacice au fost construite deja pe un teren pus la dispoziţie de primăria Năeni pe dealul Tigoarea, la un kilometru distanţă de o necropolă dacică.
”Deţinem o suprafaţă de patru hectare de la primăria localităţii Năeni pe care o amenajăm corespunzător pentru a fi locuită permanent. La început am împădurit cu peste 4.000 de pomi, plantaţi cu ajutorul unor voluntari și am pus viţă de vie. Pe lângă cele două bordeie, primele dintre cele pe care ni le-am propus, am mai construit un sanctuar, am amenajat un lac, stâna propriu zisă. Vor fi oameni care vor locui efectiv acolo, va fi un sat viu. Noi facem doar vatra satului dar el se va extinde în funcţie de numărul celor care vor dori să locuiască acolo. Se vor naşte copii acolo. Vrem să ne întoarcem la tradiţiile vechi, la simplitate, naturaleţe. Va fi şi un obiectiv turistic dar va fi şi un muzeu viu, un sat normal cum sunt cele naturale, dar cu obiceiuri mult mai vechi. Regula pentru cine va locui acolo este să mănânce precum dacii, să trăiască precum dacii, să aibă ocupaţiile strămoşilor, precum cioplitul pietrei, al lemnului, olăritul. Oamenii vor fi îmbrăcaţi în straiele dacilor. Satul se va întreţine singur”, spune preotul Mihail Milea.

Citeste mai mult: adev.ro/nw7tcm

Lasă un răspuns