S-a confirmat genetic originea română a dinastiei Basarabilor ! „Teoria cumană” a lui Neagu Djuvara este astfel demontată

Categories DezvăluiriPosted on

Câțiva ani la rând cărțile lui Neagu Djuvara despre originea cumană a primilor Basarabi, publicate la prestigioasa Editură Humanitas au fost succese de casă. Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor i-a adus mulți bani în conturi bătrânului istoric nonagenar, înșelând buna credință a cititorilor români și sfidând logica istorică.

Ionuț Țene (Napoca News): Am demantelat științiic în câteva editoriale teoria cumană a Basarabilor promovată de Neagu Djuvara, care nu are nicio legătură cu realitatea istorică. Și ca minciunile proferate de Neagu Djuvara să fie complete l-a mai făcut pe Basarab I și catolic, deși bisericile ridicate de el erau zidite în cel mai pur stil bizantin ortodox. Istoricii diletanți și o parte a presei stipendiate de Soroș au dat curs promovării acestei teorii absurde, tocmai pentru a lovi în fondatorii statului medieval românesc și în Biserica ortodoxă. Trebuie să fi lipsit de elementare studii de artă bisericească ca să susții că Biserica Sf. Nicoale din Curtea de Argeș era ridicată de un catolic.

Dar, iată, că recent cercetătorii clujeni patronați de Academia Română și Centru de Studii Transilvane au analizat genetic mormântul unui membru întemeietor al familiei Basarabilor: renumitul Vlaicu Vodă.

În 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea ,,Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș. Despre geneza Țării Românești”, susținută de către șef de lucrări dr. Beatrice Kelemen (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Biologie și Geologie – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Științe, Cluj-Napoca), CS I dr. Adrian Ioniță (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, București) și CS I dr. habil. Alexandru Simon (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației – Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca).

Evenimentul, găzduit de Sala de Consiliu a Academiei, a fost moderat de Acad. Alexandru Vulpe (președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române) și s-a bucurat de o participare deosebită din partea comunității academice și universitare. În urma discuțiilor și comentariilor, cele mai importante concluzii au fost următoarele: defunctul din Mormântul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puțin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeș II (biserica de astăzi), ridicată cel devreme pe la 1350, fiind înmormântat în Biserica Argeș I (datând din anii 1230-1260), fiind vorba, cel mai probabil, de unul dintre fiii nenumiți ai lui Basarab I amintiți într-un document din 1335; nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunități sau indivizi de origine cumană.

Istoria defunctului din mormântul 10 se înscrie în coordonatele cruciate (anti-tătare la acea vreme) ale afirmării monarhice, cunoscute atât de Țara Românească, cât și de Moldova.

Personajul din mormântul 10 aparține contextului istoric al acelor Olachi Romani (valahi romani/ români romani) conduși de către Alexandru fiul lui Basarab spre Papalitatea de la Avignon împotriva intereselor regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei la 1345.

Acești români erau întinși din Țara Românească, în Banat, de-a lungul Munților Apuseni până în Maramureș, unde întregeau revolta anti-angevină declanșată de la 1342-1343 de Bogdan (viitorul stăpânitor al Moldovei precum și extensiile transilvane ale uniunii politice de la Argeș (Oltenia și Muntenia): Țara Hațegului și Țara Făgărașului.

Din cercetările genetice reiese că Basarabii erau etnici români, înrudiți cu voievozii ortodocși din Maramureș, care au pregătit revolta împotriva Coroanei maghiare și „descălecatul” în Moldova, ce a dus la întemeierea noului stat medieval românesc de la est de Carpații Orientali.

În urma acestor cercetări se reliefează că Basarabii s-au implicat activ în revolta nobilimii românești ortodoxe din Maramureș, după bătălia de la Posada din 1330, pentru a se lovi în Ungaria lui Ludovic cel Mare. În acest cadru istoric „descălecatul” lui Bogdan I trebuie coroborat cu emanciparea Basarabilor din Muntenia față de Coroana maghiară. A existat, evident, sprijinul acordat de domnii munteni revoltei ortodoxe a cnezilor maramureșeni împotriva expansiunii catolice și politice a regatului maghiar.

În concluzie „teoria cumană” a lui Neagu Djuvara se înscrie ca și cărțile demitizante ale lui Lucian Boia în direcția „europeană” de falsificare a Istoriei României. În opinia acestor “falsificatori ai istoriei” strămoșii noștri originari trebuie să fi avut origini cumane și catolice, numai români ortodocși să nu fie. Știința geneticii a reabilitat însă adevărul istoric: Basarabii erau români de religie ortodoxă.

Ionuț Țene

Surse: Napoca News prin R.B.N. Press

Via: http://romaniabreakingnews.ro

alte surse: Ziua Veche, Timpul.md

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns