Numele președinților Poloniei și Slovaciei au rezonanțe românești: Andrei Duda și Andrei Chisca

Categories DezvăluiriPosted on

Desigur, pare neobișnuit să auzi că la conducerea Poloniei, după Bronisław Komorowski, țara îl are președinte pe… Andrzej Duda (din 2015) iar în Slovacia, după Ivan Gašparovič , să câștige alegerile Andrej Kiska (2014). Chiar dacă grafia este cu „k” , „j” sau „zej”, din punct de fonetic sună cât se poate de neaoș românesc.

Să fie doar o coincidență sau noii președinți ai țărilor mai sus amintite au legătură cu comunitatea vlahilor din zona Moravia, nu mai puțin de un milion de oameni, împărțiți între Cehia (500.000), Slovacia (300.000) și Polonia (200.000)?

Ei bine, dacă în acest moment nu am încă informații prea multe despre președintele polonez Andrezj Duda, proaspăt ales, despre președintele slovac Andrej Kiska pot să vă spun că participă la evenimentele importante ale vlahilor, îmbrăcat în straie vlăhești.

Și din nou ajungem la o poveste fascinantă, evident străină autorităților românești: Povestea oierilor vlahi din Carpații Nordici, cei care se consideră urmașii dacilor liberi.

Așa cum deja știți, mai ales din investigațiile jurnaliștilor de la Formula As, numeroase comunități vlahe (românești) încă își conservă identitatea în multe țări din Europa – Grecia, Macedonia, Serbia, Franța, Elveția, Austria, Polonia, Cehia, Slovacia și altele – fără ca acest lucru să stârnească interesul guvernanților noștri. Noroc cu adevărații români, preocupați de refacerea legăturile cu aceste comunități românești din Europa.

Pipa de oier cu tricolor – Muzel vlah din Wisla, Polonia

Povestea oficială, bazată pe documente, a vlahilor din Carpații Nordici începe cel puțin cu secolul X, atunci când împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul (omorâtorul de bulgari) a operat o strămutare de populații, mutând un grup mare de vlahi din zona Dunării, în Carpații Nordici. Apoi, mai multe valuri de migrații din Evul Mediu au mărit numărul vlahilor de acolo. Peste toate, să nu uităm că acel spațiu era unul ocupat de dacii liberi, cei care s-au războit cu romanii mulți ani, după războaiele dintre Decebal și Traian. De altfel, nu întâplător vlahii de aici se consideră urmași ai dacilor, lucru care apare și în cărțile lor de istorie…

În trecut, Matei Corvin, regele Ungariei, care era pe jumătate vlah, le-a acordat privilegii, însărcinându-i, în același timp, cu rolul de gardieni ai hotarelor pe care le stăpânea.

Cel care a descoperit primul această mare comunitate de vlahi a fost etnologul și muzicologul Theodor Burada, cel ce are și meritul de a fi descoperit cultura Cucuteni. De atunci, doar jurnaliștii de la Formula As, urmați astăzi de domnul prof.dr. Avram Fițiu din Cluj, au căutat să refacă legăturile cu acești necunoscuți frați ai noștri.

Aici, în zona vlahilor din Carpații Nordici, găsim astăzi sute de toponime și hidronime românești, sute de restaurante cu numele VALAHIA și culorile roșu-galben și albastru în steagurile unora dintre aceste comunități.

Caciula de bucatar vlah din Zakopane, Polonia

Dacă noi suntem uimiți de acestre lucruri, profesorul Avram Fițiu ne asigură că vlahii din Moravia au fost uimiți, la rândul lor, să afle că în România există un ținut numit Bucovina, la fel ca la ei!!!

Așadar, au președinții Poloniei și Slovaciei rădăcini vlăhești (românești)? Rămâne ca viitorul să ne lămurească.

Până atunci, urmăriți povestea fascinantă a Oierilor Vlahi din Carpații Nordici, relatată de profesorul Avram Fițiu (începând cu minutul 57):

Daniel Roxin

Foto: Avram Fițiu

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns