Extraordinarul Car ritualic din bronz de la Bujorul – o dovadă a prezenței tracilor acum 3.000 de ani pe teritoriul României.

Categories ArheologiePosted on

“Tracii care trăiau în urmă cu aproape 3.000 de ani pe teritoriul României  aveau un mit al unui zeu asemănător cu Apolo, care circula într-un car tras de lebede. Acest car are pe margini reprezentări stilizate de păsări de apă, iar corpul lui este un vas în care se păstra probabil apă sfinţită pentru ceremoniile de cult. Este o piesă extraordinară şi pentru faptul că este o combinaţie de bronz cu fier. La vremea respectivă fierul era un metal foarte rar şi foarte scump. Era mai scump chiar decât argintul sau decât aurul, dar combinaţia din punct de vedere artistic este foarte rară şi foarte dificil de făcut”, explică directorul MNIR, dl. Ernest Oberlander Tîrnoveanu. (Historia)

Aflată la Muzeul Național de Istorie din București, această uimitoare piesă antică nu este accesibilă publicului. De ce? Pentru că Muzeul nostru Național, locul în care se găsesc obiecte de patrimoniu cu o valoare inestimabilă, are închise, de mulți ani, majoritatea secțiunilor (astăzi pot fi vizitate doar două secțiuni ale muzeului – Tezaurul și spațiul destinat copiei Columnei lui Traian. La acestea se adaugă expozițiile temporare din holul aflat la intrarea în muzeu).

Cum e posibil ca, de mai bine de 15 ani, românii să nu mai aibă acces la toate cele 680.000 de piese de patrimoniu adăpostite în muzeu? Păi, sub pretextul faptului că muzeul se află într-o clădire cu risc seismic, în anul 2002 au început lucrări de consolidare care au fost sistate în 2006. De atunci, autoritățile nu au mai sprijinit reabilitarea clădirii, blocând în acest fel accesul românilor la propriul patrimoniu cultural…

Problema este că într-o situație asemănătoare se află și alte muzee importante din România, care și-au închis porțile după o schemă asemănătoare, rămânând cu ele închise pe cele mai multe secțiuni și astăzi. Tragedie e aceea că nu pare să existe intenția de a finaliza lucrările în regim de urgență. La cum se pune problema acum, vom avea aceeași stuație și peste 10 ani!!!

Această situație gravă, impardonabilă, ne face să ne întrebăm cât este prostie și iresponsabilitate la nivelul clasei politice și cât premeditată ticăloșie?!? Cu siguranță e și una și alta.

De aici se nasc alte întrebări: Până când le vom permite nemernicilor de la butoanele decizionale ale României să își bată joc de istoria noastră? Când  ne vom aduna suficient de mulți pentru a creea acea presiune asupra lor care să ducă la rezolvarea acestor lucruri? Eu cred că nu mai e mult până atunci, până în momentul în care vor fi trași la răspundere penală toți cei care acționează, din prostie sau ticăloșie, împotriva interesului nostru național.

Daniel Roxin

Vizionează filmul documentar “TRACII, Istorie ascunsă”:

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns