Descoperirea care i-a făcut pe arheologii maghiari să admită: Dacii au locuit actualul teritoriu al Ungariei

Categories ArheologiePosted on

O descoperire arheologică făcută joi, 19 martie, pe șantierul unui drum de centură al localității maghiare Nyíregyháza, dovedește, chiar și pentru istoricii maghiari, că dacii locuiau teritorii mult mai vaste decât actualul spațiu al României.

Ceea ce au aflat acum maghiarii, se stia dintotdeauna

Agenția de presă MTI informează că, pe parcursul escavărilor de pe șantier, au fost scoase la iveală ruinele unei locuințe. La fața locului au fost chemați specialiștii muzeului Josa Andras, care au apreciat că este vorba despre o așezare dacică, datând probabil din secolul al III-lea.

Cu mult umor, arheologii maghiari presupun că ar fi vorba despre… urme ale fugii dacilor în fața unei agresiuni sarmate, ceea ce este, firește, ridicol. Cum poate cineva crede că o populație care fuge în fața unui agresor se oprește și constuiește case???

Revenind la chestiunea serioasă a importanței descoperirii de la Nyíregyháza, pare evident că avem de-a face cu o așezare a dacilor liberi din exteriorul primei provincii Dacia romană, dată fiind perioada probabilă a provenienței artefactelor descoperite.

Este un fapt istoric dovedit și incontestabil că teritoriile triburilor daco-gețior se întindeau până cel puțin la Tisa în periada ocupației romane asupra zonei centrale a fostului regat al lui Decebal.

Sursa: http://www.timisoarastiri.ro/gata-descoperirea-care-i-a-facut-pe-arheologii-maghiari-sa-admita-dacii-au-locuit-actualul-teritoriu-al-ungariei/

sursa: MTI/ foto: Balázs Attila

Citește aici si articolul “Surprize: Dacii, localizați de Analele Regatului Francilor (secolele VIII-IX) și pe teritoriul Ungariei de azi… Și atunci, care pământ gol în Panonia și Transilvania?” – http://adevaruldespredaci.ro/dacii-in-analele-france-800-900/

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns