Descoperiri senzaționale ale campamentelor vânătorilor de reni de pe Valea Bistriței de acum 20.000 de ani. Obiectiv cercetat cu sprijinul Asociației Geto Dacii. Galerie FOTO

Categories ArheologiePosted on

COMUNICATUL SPECIALIȘTILOR: “Echipa de arheologi a Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei Omului în Paleolitic din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște și studenții Universității Valahia Târgoviște, au făcut descoperiri senzaționale pe Valea Bistriței reprezentate prin dezvelirea campamentelor vânătorilor de reni de acum 20.000 de ani.

În situl de la Poiana Cireșului- Piatra Neamț, în acest an au fost decapate zonele de abataj (sacrificare) a renilor vânați, relevate prin aglomerări de mii de oase, adesea aruncate în structuri de combustie (vetre). Totodată au fost descoperite mii de utilaje litice, constând din unelte și arme din piatră, vârfuri din corn și os, unelte de prelucrare a pieilor și de perforare  în vederea realizării veșmintelor, obiecte de artă constând din podoabe (un pandantiv din piatră), oase gravate în mod divers, mărturii ale simbolismului vânătorilor din această perioadă. Sunt impresionante cantitățile de ocru, uneori răspândite peste oasele de ren.

Este evident că suntem într-o perioadă în care renul era vânat într-o proporție de 85%, iar existența sa dovedește un climat asemănător celui din zilele noastre din regiunea supraviețuirii renului și vânării sale de către eschimoși.

Unele dintre uneltele realizate din silex constau din lamele de câțiva milimetri lățime, extrem de fin zimțate, greu de presupus pentru ce erau realizate din cauza microlitismului lor extrem.

Cercetările arheologice din acest an s-au desfășurat cu sprijinul Asociației Geto-Dacii și a Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște.”

Dr. Elena Nițu și Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru

Nota mea: în urma discuției cu specialiștii, mai rezultă că în niciun sit arheologic paleolitic, la nivel mondial, nu s-a mai descoperit până acum o asemenea aglomerare de oase. În plus, un alt element deosebit este gradul extraordinar de conservare a acestora…

Mulțumiri sponsorilor acestui șantier care au venit alături de Asociația Geto Dacii și echipa de arheologi!

Principalul sponsor al acestui șantier este firma DENTAL PROFILE 2000 SRL din București (https://www.facebook.com/DentalProfile), căreia îi mulțumim încă o dată!

Mulțumim, de asemenea și altor doi sponsori (de data aceasta din județul Neamț) care acum câteva zile au venit să sprijine cercetarea arheologică de la Poiana Cireșului. Este vorba de firmele S.C LAFOR S.R.L din Războieni și Ancroma Prod SRL din Piatra Neamț.

Daniel Roxin

Galerie foto:

 

PANDANTIV cu o vechime de 20.000 de ani

Instrument de perfoart pieile

Os gravat

Ocru

Micro lamela denticulara (zimtata)

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns