Cum se împacă dacologia cu creștinismul

Categories ArticolePosted on

un articol de Valentin Roman

 

De ceva vreme, unii dintre membrii grupului nostru de facebook mi-au sesizat faptul că au început, în mediul online mai ales, să circule diverse teorii care susțin, nici mai mult nici mai puțin, că prea multă atenție acordată geto-dacilor ar reprezenta o amenințare la adresa creștinismului. În acest sens, este necesar ca demersul dacologic să fie înțeles exact exact așa cum trebuie, iar unele lucruri să fie clare, astfel încât să nu dea loc de interpretări precum cea amintită.

Răspândirea în mod pașnic a creștinismului pe teritoriul Daciei arată faptul că autohtonii au preluat și și-au însușit dogmă noii religii ca pe un act firesc. De asemenea, preluarea, în ortodoxia nord-dunăreană a multor elemente ce țineau de spiritualitatea locală pre-creștină este un semn al faptului că noua religie s-a așezat și pliat destul de bine pe fundamentele seculare existente pe plan local, reprezentate, printre altele, de valorile morale pe care religia veche a geto-dacilor le promova, precum credința în nemurire și într-o viață de apoi în care orice persoană cu un trai pământean ce a respectă principiile va fi recompensată. 

În același timp, supraviețuirea, până în zilele noastre, a unor elemente cu origini clar paleo-creștine, precum ar fi unele practici ce țin de ritualul de înmormântare sau de nuntă, practici acceptate de ortodoxie, arată că acestea nu au fost antagonice mesajului creștin. Pentru a exemplifica cele de mai sus, ne putem raportă, de pildă, la reprezentările Sfântului Gheorghe în iconografia creștinsmului răsăritean, reprezentări care au o legătură mai mult decât evidentă cu cele ale Cavalerului Trac din perioadă pre-creștină sau la preluarea de către crestinsim a unor sărbători locale prin includera lor în calendarul creștin.

Astfel, religia noastră de astăzi, prin sistemul elementelor ce o constituie, trebuie privită drept rezultat al împletirii pașnice, armonioase, a unor elemente de spiritualitate arhaice cu cele propovăduite la nord de Dunăre de misionarii creștini, adaptate modului de percepție local.

Prin urmare, departajarea, pe criteriul religios, a evoluției acestui popor, în două perioade distincte, în “ei,dacii,păgânii” și “noi,românii,creștinii”, repezinta un act forțat care poate conduce la ideea că ar fi vorba de două entități etnice total opuse. Noi suntem urmașii lor direcți și este firesc să ne asumăm și istoria pre-creștină. Insistența asupra cercetării culturii și civilizatei geto-dacilor nu trebuie privită drept o amenințare la adresă creștinismului, ci drept o dorință de a cunoaște mai bine o perioadă a istoriei mai puțin promovată în rândul celor de astăzi,o perioadă ce cuprinde elemente care ne-au definit că popor și entitate în contextul european.

Teoriile fanteziste promovate de către unii potrivit cărora mișcările dacologice ar avea ca scop revenirea la zamolxianism trebuie privite exact așa cum merită, anume drept niște idei de domeniul SF-ului, ce pot fi puse doar pe seama habotniciei unora. După logica respectivelor persoane, nici grecii nu ar mai trebui să-i respecte și promoveze pe Platon, Aristotel sau marii eroi ai Elladei, precum Pericle sau Leonidas, din pricină faptului că ei se închinau lui Zeus și nu erau ortodocși creștini. După aceeași logică, la Roma, sediul papalității, nu ar mai trebui protejate monumentele antice pe motiv că sunt realizate de niște păgâni.

Renegarea strămoșilor având că motivație faptul că aceștia au fost, până spre sfârșitul antichității, păgâni, înseamnă renegarea însăși originii noastre și, în mod indirect, dar evident, renegându-i pe ei, sunt alimentate teoriile ce încearcă să combată dreptul nostru pe pământul pe care îl stăpânim. Identitatea unui popor este data de trei elemente definitorii: limbă, religie și istorie comună.  Geto-dacii, strămoșii noștri direcți, s-au evidențiat în contextul antichității, fiind definit de toate cele trei elemente. La fel și noi, românii, urmași lor, am fost definiți ulterior.

Cercetarea în amănunt a istoriei noastre antice nu vine deloc în contradicție cu ortodoxia, nu o amenință și nu o combate. Singurul scop al acestei activități este acela repezentat de ideea unei mai bune cunoașteri a originii noastre, a modului de viață specific strămoșilor noștri, a promovării, în plan intern și extern, a moștenirii și realizărilor ce aparțin acestora.

În concluzie, cercetarea intensă și popularizarea civilizației și culturii geto-dacilor nu reprezintă un pericol pentru creștinsim, însă ignoranța, cercetare superificială și lipsă de informații clare asupra trecutului nostru antic pot reprezenta un pericol la adresa modului în care strămoșii noștri sunt percepuți atât de noi, urmașii lor, cât și de străini.

Elementele caracteristice care definesc specia umană nu s-au modificat din pricină schimbări religiilor, ele au rămas la fel. De pildă, patima, iubirea, ura, răutatea, bunătatea, altruismul, solidaritata, egocentrismul, minciuna sau viciul sunt dintotdeauna și vor fi indiferent de religie, de ce propovăduiește o dogmă sau alta. Este total greșit să punem tot ce-i rău pe seama păgânismului și tot ce-i bun pe seama creștinismului sau viceversa. Toate cele enumerate mai devreme le găsim în orice societate umană, indiferent de religia sa.

 

 

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Lasă un răspuns